Pisica - cea mai bună prietenă a omului




PISICA – CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ A OMULUI

Un trandafir are spini și o pisică are gheare, dar amândouă merită riscul...

Dacă axioma „Câinele este cel mai bun prieten al omului” este deja bine împământenită și n-avem cum s-o negăm, am putea-o completa, fără să greșim, cu o a doua axiomă: „Pisica este cea mai bună prietenă a omului”. Iar dovezile în acest sens sunt copleșitoare. Să spunem că pisicile sunt de departe cele mai populare animale pe Internet – se estimează că zilnic sunt accesate cam 100 de milioane de poze și video-uri cu pisici. Să mai spunem că sunt frumoase, pufoase, adorabile și mai ales comice, deși ele însele se iau foarte în serios. Așa au reușit să scape de asocierea nefastă cu vrăjitoria și ghinionul, devenind animalele de companie numărul unu în preferința oamenilor. Se estimează că în prezent, în întreaga lume există în jur de 500 de milioane de pisici domestice, din 40 de rase diferite. Indiferent cum arată, le iubim, le hrănim, ne jucăm cu ele, trăim cu ele. Dar cât știm noi despre pisica noastră? Iată câteva lucruri interesante despre originea, caracteristicile și abilitățile acestor animale fascinante.


- Toate pisicile domestice care trăiesc în prezent împreună cu oamenii sunt descendentele pisicii sălbatice africane, care încă mai există pe continentul african și în estul Asiei. Acum 9000 de ani, când egiptenii, sirienii și irakienii de azi au început să se stabilească în sate și orașe, să cultive cereale și să le depoziteze, n-a durat mult până când șoarecii au prins de veste și au dat iama în proviziile lor. Bineînțeles că pisicile au mers pe urmele hranei lor preferate, devenind un ajutor prețios pentru oameni. Mai târziu, negustorii de cereale le luau la bordul corăbiilor lor, și așa au ajuns aceste feline să populeze restul continentelor.


- Cea mai veche rasă de pisici este pisica egipteană Mau (foto sus). De fapt, însuși numele său înseamnă în limba egipteană „pisică”. Atât de importantă era pisica în Egiptul Antic, încât era adorată ca zeiță a fertilității și maternității. Mulți egipteni o venerau pe zeița Bast, care avea corp de femeie și cap de pisică. La egipteni, când murea o pisică, membrii familiei îndoliate își rădeau sprâncenele și organizau funeralii elaborate, în timpul cărora beau vin și-și băteau pieptul. Apoi pisica era îmbălsămată, i se sculpta o mască de lemn și mica mumie era plasată în mormântul familiei sau într-un cimitir de animale de companie, împreună cu câteva mumii de șoareci.

- Prin contrast, în Evul Mediu pisicile erau asociate cu vrăjitoarele. În ziua de Sfântul Ioan, europenii obișnuiau să le bage în saci, pe care-i aruncau în foc, în cadrul unei ceremonii în piața publică. La alte sărbători religioase, oamenii aruncau pisici din turnurile bisericilor. În timpul Inchiziției spaniole, Papa Inocențiu al VIII-lea a condamnat pisicile ca fiind diabolice, și astfel alte mii de feline au fost arse în scop preventiv. Din nefericire, acest ordin a dus la o înmulțire explozivă a populației de șobolani, care a exacerbat efectele epidemiei numită „moartea neagră”.

- Deși astăzi le numim domestice, deoarece au o relație strânsă cu oamenii, pisicile nu și-au pierdut caracteristica principală de animal sălbatic: independența. Lăsate în natură, se descurcă singure, ochii lor fiind capabili să detecteze animalele mici atât ziua, cât și noaptea. Iar auzul lor este atât de fin, încât pot auzi și cel mai slab chițăit, pe care ureche umană nu-l poate percepe.

- O pisică nu miaună aproape niciodată la o altă pisică, ci doar la oameni. Pisicile vorbesc între ele folosind limbajul trupului și markerii de miros. Se zburlesc când vor să impresioneze sau să amenințe și se ghemuiesc atunci când se tem. Ca să le arate altor pisici ceea ce simt, își folosesc coada. Astfel, o pisică bine dispusă își ridică coada drept în aer, una enervată și-o mișcă la dreapta și la stânga, iar una supărată sau surprinsă și-o înfoiază. Pisicile comunică și cu ajutorul urechilor. Dacă acestea sunt îndreptate înainte, pisica e curioasă, dacă sunt aplatizate, e speriată, iar dacă sunt orientate în lateral, este enervată.

- O pisică intrată într-o nouă familie se va simți speriată și dezorientată, dar în același timp va încerca să se împrietenească cu cei din casă. Ca să se simtă în siguranță, ea are nevoie de cineva care s-o mângâie și să se joace cu ea. Atunci când face ceva bun trebuie s-o lăudăm, iar când face ceva interzis este suficient să spunem „Nu!” pe un ton ferm sau, și mai bine, să batem din palme – acest lucru o va alarma și-i va indica: „Nu trebuie să fac asta!”. Din tonul vocii, pisicile sunt capabile să perceapă starea de spirit a omului. De aceea este foarte important să vorbim calm cu ele sau în prezența lor.

- O pisică își petrece, în medie, două treimi din zi dormind, aceasta însemnând că o pisică în vârstă de 9 ani a fost trează numai 3 ani din viața sa. Mai mult, o treime din timpul în care este activă și-l petrece îngrijindu-și blana.

- Dacă nu știați, aflați că majoritatea femelelor sunt dreptace, în timp ce majoritatea motanilor sunt stângaci. Interesant este că cei 10% oameni stângaci sunt, de asemenea, în marea lor majoritate, bărbați.


- O pisică nu poate coborî dintr-un copac cu capul înainte, deoarece ghearele lăbuțelor lor sunt puternic curbate spre interior. Așadar, ea ar trebui să coboare cu spatele, lucru de care cele mai multe pisici de casă nu-și dau seama. Noroc că pentru astfel de situații s-au inventat echipele de salvatori specializați. Ghearele labelor din spate ale pisicii nu sunt la fel de ascuțite ca cele din față, deoarece, nefiind retractile, se tocesc.

- Pisica este înzestrată de la natură cu foarte multe abilități. Auzul ei este mai bun decât cel al unui câine. Ea are 32 de mușchi care controlează urechea externă (oamenii au numai 6) și-și poate roti fiecare ureche independent, cu 180°. O pisică poate auzi un sunet de înaltă frecvență cu până la 8 octave mai sus decât omul. Ea poate alerga cu 48 km/oră pe distanțe scurte și poate sări la o înălțime de 5 ori mai mare decât înălțimea ei. Și cade întotdeauna în picioare. Datorită reflexului lor de „îndreptare”, unele pisici au supraviețuit unei căderi de la 20 de metri. Ochii și organele de echilibru din urechea interioară îi spun imediat pisicii unde se află în spațiu, așa încât ea aterizează întotdeauna în picioare. Chiar și pisicile fără coadă au această abilitate.

- O pisică se freacă de om nu numai ca semn al afecțiunii, ci și pentru a-și marca teritoriul cu mirosul glandelor sale din jurul feței. Zona cozii și labele sunt, de asemenea, purtătoare de miros.

- Când pisicile torc, ele se vindecă singure. Pe lângă exprimarea durerii sau a plăcerii, torsul le ajută să-și vindece oasele, tendoanele, ligamentele și mușchii. În aceste situații, torsul acționează și ca un analgezic.

- Atunci când o pisică aduce în casă un animal pe care l-a omorât, ea vrea să-și învețe stăpânul să vâneze și să-i arate că-l iubește și are grijă de el. Prin urmare, trebuie lăudată, nu certată.

- În mod normal, pisicile pot naște până la 9 pisoi o dată, dar există și excepții: Pe 7 august 1970, o pisică birmaneză aparținând lui V. Gane din Kingham, Oxforshire, Marea Britanie, a intrat în Guiness Book după ce a născut 19 pisoi, dintre care 15 au supraviețuit. Și ca totul să fie și mai ciudat, 14 au fost masculi. Recordul de pui născuți în perioada fertilă este deținut de pisica Dusty, din rasa Tabby, născută în 1935 în Bonham, Texas, SUA. Aceasta a dat naștere la 420 de pisoi pe parcursul vieții sale, intrând la rându-i în Cartea Recordurilor. Ultima ei fătare a fost pe 12 iunie 1952, când a născut un singur pui.


- Cea mai scumpă (la propriu) pisică din lume a fost pisica leopard asiatică (foto sus), un hibrid cu părul scurt, pe nume Zeus. Prețul de pornire a fost de 100.000 lire sterline (154.000 dolari). O altă pisică foarte scumpă este Little Nicky, care l-a costat pe stăpânul ei 50.000 dolari. Aceasta este clona unei pisici bătrâne a aceluiași stăpân. Iar cea mai bogată pisică din lume este motanul Blackie (foto jos), căruia stăpânul său, Ben Rea, i-a lăsat prin testament 15 milioane lire sterline, în timp ce rudele sale n-au primit un sfanț. Dar, după ce și-a câștigat locul în Guinness Book of World Records, Blackie a optat pentru viața în aer liber, așa că în prezent nimeni nu mai știe unde se află.


- În timp ce europenii și americanii consideră pisica neagră un semn de ghinion, britanicii și australienii o apreciază ca aducătoare de noroc. În Japonia există chiar credința că, după ce mor, pisicile se transformă în spirite superioare, benefice. Aceasta, deoarece, conform religiei budiste, corpul unei pisici este locul temporar de odihnă al oamenilor foarte spirituali. În același timp, în Asia, nu departe de japonezi, sunt mâncate anual 4 milioane de pisici.

- Știați că ADN-ul pisicii este în proporție de 95% identic cu cel al tigrului? În traducere liberă, pisica dumneavoastră este 95% tigru.


- Capacitatea unei pisici, care a fost lăsată într-un loc necunoscut, de a-și găsi drumul spre casă de la distanțe de zeci și chiar sute de kilometri, se numește „călătorie psi”. Experții cred că pisica are niște celule magnetizate în creier, care acționează precum un compas. Pisicile sunt, de asemenea, extrem de sensibile la vibrații. Ele pot detecta producerea unui cutremur cu 10-15 minute înainte ca omul să-l simtă – posesorii de pisici pot confirma acest lucru. Mai mult, pisicile pot auzi frecvențele ultrasonice, o altă capacitate pe care oamenii nu o au.

- Cea mai bătrână pisică înregistrată oficial a fost Crème Puff din Austin, statul Texas, SUA, care a trăit din 1967 până în august 2005, trei zile după ce a împlinit 38 de ani. În mod normal însă, o pisică corect îngrijită trăiește cam până la 20 de ani, ceea ce echivalează cu 96 de ani umani.


- Cea mai rară și mai scumpă cafea din lume, numită Kopi Luwak, provine din estul Asiei, unde trăiește pisica sălbatică luwak, sau civeta de palmier (foto sus). Cafeaua se obține din boabele care au fost mai întâi ingerate de către această felină și apoi expulzate prin excremente. Da, ați citit bine! Dar de ce este această cafea atât de aparte? Practic, bobul de cafea nu este digerat, ci doar ușor modificat din punct de vedere chimic de către enzimele digestive ale civetei. Excrementele sunt recoltate, spălate cu grijă și prăjite doar puțin, pentru a nu distruge aroma unică pe care o dobândesc în urma procesului care are loc în tubul digestiv al animalului. Acest tip de cafea se produce în Vietnam, India, Jawa, Sumatra, Bali, Sulawesi și Filipine, iar o pungă de 450 de grame costă 500 de dolari. Mare-i grădina ta, Doamne!


- Cafenelele cu pisici sunt o excelentă idee de afacere a japonezilor. Aici, o persoană poate să-și bea cafeaua și în același timp să se joace cu pisicile. În ultimii ani, acest tip de local a devenit din ce în ce mai popular în restul lumii. Chiar și Bucureștiul are unul. Se numește Miau Cafe și se află pe strada Maximilian Popper, nr 41. Dacă iubiți pisicile, vizitați-l!

Cum gândește câinele: Omul ăsta mă iubește, mă hrăneşte, mă duce la doctor când sunt bolnav. Sigur e un zeu!
Cum gândește motanul: Omul ăsta mă iubește, mă hrăneşte, mă duce la doctor când sunt bolnav. Sigur sunt un zeu!

Pe aceeași temă citiți și:

Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *